O scurtă istorie a românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi. Rezumatul trece în revistă succesiunea evenimentelor, din cele mai vechi timpuri, care au dus la formarea statului modern, unitar naţional, România. Firul rosu al acestei prezentări fiind idealul de unificare al teritoriilor locuite de români.
Procesul de romanizare a continuat şi în secolul al II-lea, creştinismul aducându-şi o contribuţie semnificativă, propagat din centrele oraşelor de la sud de Dunăre.
O serie de împăraţi romani şi mai apoi bizantini, precum Constantin cel Mare, Valens, Justinian, au încercat de-a lungul anilor să reinstaureze controlul asupra provinciei. Cu toate că populaţia provinciei nord-dunărene trăia în afara controlului vreunui imperiu, păstra în conştiinţă apartenenţa la Imperiul Roman, iar mai apoi la moştenirea acestuia, Imperiul romano-bizantin, transformat în Bizantin.
Primele formaţiuni statale româneşti
Începând cu secolul al X-lea, diverse surse istorice menţionează că pe întreg teritoriul României, în vechile zone colonizate de romani din Banat, Oltenia, Transilvania şi Dobrogea, există formaţiuni statale cu nume de cnezate şi voievodate. Aceste organizări statale păstrau elemente din tradiţiile daco-romane, dar au şi împrumutat o serie de caracteristici de la populaţiile migratoare care au trecut peste aceste teritorii.
Dezvoltarea acestor formaţiuni şi unificarea lor statală au fost îngreunate de ultimul val de populaţii migratoare: pecenegi, uzi, cumani, tătari, dar şi de expansiunea regatului maghiar în Transilvania.
Începutul secolului al XIV-lea, odată cu izbucnirea unor crize în Imperiul mongol şi în Regatul Ungariei, permit conducătorilor politici români de la nordul Dunării să treacă la unificarea formaţiunilor statale româneşti.
Astfel, în jurul voievodului din zonele Argeşului, Basarab (1324-1352), se strâng comunităţile româneşti dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre.
Basarab devine astfel Întemeietorul primului stat românesc, numit Ţara Românească sau, de unele unele surse istorice, Valahia.Urmând modelul lui Basarab, al doilea stat românesc care ia naştere, la est de Carpaţi, este Moldova, împrumutând numele de la râul care curge prin teritoriu, ca simbol al originii noului stat. Izvoarele istorice numesc acest nou stat Ţara Românească a Moldovei sau Valahia Minor, pentru a-l deosebi de celălalt stat românesc, Ţara Românească.
Însăşi ideea de a intitula acest nou stat Valahia Minor subliniază realitatea legăturilor social-politice şi existenţa unui anumit raport de putere între cele două provincii. Al doilea stat românesc reunea organizaţiile politice româneşti dintre Carpaţii de răsărit, Dunăre, Nistru şi Marea Neagră şi se afla sub conducerea voievodului unificator, Bogdan (1359-1365).
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
